ALUMNI CU CARE NE MÂNDRIM

 

FACULTATEA DE ARTE

Kele Brigitta

Programul de studiu absolvit: Interpretare muzicală Canto

În prezent: Solist Opera Maghiară Cluj-Napoca

A studiat Canto la Universitatea din Oradea cu Lavinia Cherecheș precum și la Academia de Muzică din Cluj-Napoca cu Gheorghe Roşu şi Alexandru Farcaş.

A câștigat Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional Bad Mergentheim în 2006 și Premiul Agnes Kriza la Opera Maghiară din Cluj-Napoca în 2007.

De atunci este solistă permanentă a Operei Maghiare Cluj-Napoca, unde a cântat Pamina (Die Zauberflötte), Mimì (La Bohème), Micaela (Carmen), Amelia (A Masked Ball), precum și Saffi (The Gypsy Baron), Hanna Glavary (The Merry Widow) și Sylva Varescu (The Princess Csardas). Din 2011 este membră a trupei Deutsche Oper am Rhein, unde a interpretat Nedda (Pagliacci), Mimi (La Bohème), Donna Elvira (Don Giovanni), Micaela (Carmen), Violetta (La traviata), la Comtesse ( Les Noces de Figaro), Liù (Turandot).

A fost invitată la Opéra national de Paris și la Opéra d'Avignon pentru Pagliacci și La Bohème, la NCPA Beijing pentru Pagliacci, la Festivalul Masada pentru Carmen, la Metropolitan Opera New York pentru Musetta (La Bohème) și la Opera de Stat din Budapesta pentru Mimi.

În 2018, a debutat în Desdemona (Otello de Verdi) la Deutsche Oper am Rhein și a cântat prima ei Leonora (Le Trouvère) în concert cu Bucharest Radio Orchestra.

 

Carmen Rus

Programul de studiu absolvit: Pedagogie muzicală             

În prezent: Manager Filarmonica de Stat Oradea

Carmen Rus este Manager al Filarmonicii de Stat din Oradea din anul 2021 și lect. univ. dr la Facultatea de Arte, Departamentul Muzică.

A fost dirijor al corurilor Camerata Oradinum al Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Bihor (2005-2012), Corul Armonia din Apateu, Ungaria (2011-2014), Corul Filarmonicii din Oradea (2005-2006), Corul de cameră Voces (2018- prezent) și este artist liric al Corului Filarmonicii din Oradea din anul 1997 până în prezent.

În anul 2010 a obținut titlul de Doctor în Muzică la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca cu teza: Actul interpretativ privit prin prisma psihologiei de ansamblu.

Georgiana Iudita Mircescu

Programul de studiu absolvit: Interpretare muzicală Instrumente             

În prezent: Manager Filarmonica de Stat Oradea

Născută la data de 4 martie 1981, în Oradea, Georgiana- Iudita Mircescu studiază flautul și pianul la Liceul de Arte, unde în anul 1999 obține Diploma de Bacalaureat. În același an este admisă la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Oradea, unde sub atenta îndrumare a profesorului Vasile Foica studiază flautul, iar începând cu anul 2004 este admisă la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca, unde timp de doi ani îi are ca mentori pe Maestrul Gavril Costea-flaut și prof. Liliana Cadar-muzică de cameră. În anul 2006 tânăra flautistă obține diploma de Master în muzică la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, iar doi ani mai târziu este admisă la studiile doctorale ale Universității Naționale de Muzică din București, avându-i profesori pe Prof.Univ.Dr. Vasile Ganțolea-flaut și Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu-muzică de cameră.

Între anii 2008-2013, desfășoară o activitate doctorală sub îndrumarea maestrului Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, care se finalizează cu  susținerea publică a tezei intitulate: Sfera muzicii romantice – principii creatoare, idei stilistico-estetice, interpretative în repertoriul flautistic.

De-a lungul anilor, Georgiana-Iudita Mircescu participă la concursuri locale, regionale și naționale de specialitate, unde obține rezultate remarcabile, susține recitaluri și concerte pe plan local, în țarăși străinătate, colaborează cu Filarmonica de Stat din Oradea și cu Teatrul de Stat Regina Maria din Oradea, Teatrul SzigligetyEde din Oradea, participa la cursurile de măiestrie ale maeștrilor Bálint János (Ungaria), Petr Zejfart (Elveția), Mihaela Anica (Viena), Matei Ioachimescu (Viena), Ana Oltean (Elvetia). Pe lângă activitatea concertistică, tânăra flautistă are o bogată activitate didactică și științifică.

Începând cu anul 2004 este profesor  de flaut la catedra de Instrumente de suflat și percuție a Liceului de Arte din Oradea, unde  pe parcursul anilor obține rezultate deosebite la competițiile regionale, naționale și internaționale dedicate elevilor și studenților. Georgiana-Iudita Mircescu participă la Sesiuni de Comunicări Științifice locale, naționale și internaționale organizate de Facultatea de Arte din cadrul Universității Creștine Partium Oradea și Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.

Informații de contact

Asociația Alumni Universitatea din Oradea

Adresă: Str. Universității nr. 1 Oradea 410087 România, campus principal al Universității din Oradea clădirea M, sala 17-18, parter (fostul secretariat al Facultății de Arte).

Președinte: conf. univ. dr. Dorin Cristian Coita

Telefon: 0722 565 854

E-mail: dcoita@uoradea.ro